Descriere: suport hartie dublu cretata
Finisare: taiere la format
Tipar: policromie
Personalizare: conform modelului cerut de client
Afișe hârtie dublu cretata 130 gmp
| Tiraj | A4 faţă | A4 faţă/verso | A3 faţă | A3 faţă/verso | |
|---|---|---|---|---|---|
| 5-49 exemplare | 3,25 | 4,35 | 4,60 | 6,25 | |
| >50 exemplare | 2,10 | 2,86 | 3,10 | 4,20 | |
| >100 exemplare | 1,55 | 2,10 | 2,37 | 3,20 | |
| >200 exemplare | 1,20 | 1,64 | 1,87 | 2,50 | |
| >300 exemplare | 1,00 | 1,40 | 1,65 | 2,38 |
- o față 75 lei / model
- față-verso: 120 lei / model
- – dcl 250 gmp: +0,200 lei/buc
Procesul de realizare a unui afiș nu presupune parcurgerea strictă a unor pași ci mai degrabă ţine de spontaneitate şi naturalețe, iar creativitatea și „amprenta personală” sunt cele care fac diferența.
Deşi orice afiș are caracter pragmatic, latura estetică joacă un rol important, de aceea un afiș trebuie să depășească limitele unei simple imagini care transmite un mesaj. Este nevoie să deţii o bază solidă de cunoștințe teoretice, dar și de o doză de nebunie care îi conferă unui afiș profunzime, prospețime și, de ce nu, excentricitate. Uneori, un strop de spontaneitate dă unui afiș acel je ne sais quoi de care are nevoie pentru a se face remarcat.
Există totuşi câteva lemente care dau contur afișelor și nişte principii de bază ale realizării acestora.
CUM TREBUIE SĂ FIE UN AFIŞ
Simplu
Oamenii trebuie să citească un afiș, nu să-l rezolve ca pe o problemă de matematică! Afişul nu transmite doar informații, transmite ceva chiar înainte de a fi citit, nu este cazul să se ajungă la eforturi pentru a fi descifrat. Un afiș prea criptic, prea încărcat de detalii și ornamente implică riscul ca informația principală să se poate pierde cu ușurință. Keep it simple, keep it clean!
Acuratețea informației
Un afiș trebuie să spună o poveste în cuvinte puține: trebuie să aibă un mesaj atrăgător, scurt și la obiect, să fie ușor de reținut și plăcut din punct de vedere vizual. Simpla corectitudine compozițională nu face un afiș să fie reușit, dacă este lipsit de substanță sau de un mesaj bine conturat și convingător. Până la urmă, un afiș trebuie nu doar să atragă atenția, dar să transmită mesaje care să informeze și să genereze anumite reacții, de la schimbări de atitudine la schimbări de comportament.
Actualitatea
Tendințele în arta grafică, în general, și în crearea afișelor, în particular, urmează linia generală a schimbărilor în tehnologie sau celelalte arte.
Caracterul persuasiv și naturalețea
Indiferent dacă vorbim despre afișele politice, sociale, comerciale sau de informare, acestea trebuie să convingă oamenii să agreeze și să accepte o idee, un concept, un produs, o persoană, un eveniment sau o cauză. Este important ca un afiș să transmită o idee fără a se folosi de exagerări la nivel de text, culori și forme. Țineți cont și de locul în care afișul va fi distribuit, timpul de expunere a acestuia, direcția de citire etc.
Elementele grafice ale unui afiș
Linia este un element fundamental în grafică, care se comportă ca o graniță între idei și permite vizualizarea acestora într-un timp foarte scurt. Poziția și orientarea liniilor au o simbolistică aparte; linia orizontală denotă relaxare, cea în diagonală denotă mișcare, iar cea verticală, putere, așa că fiți atenți la aceste elemente ori de câte ori vă decideți să creați un afiș.
În funcție de felul liniilor (curbe, drepte, zigzag, orizontale, verticale), ele sunt folosite pentru a exprima diverse stări, pentru a direcționa privitorul către centrul de interes al afișului sau pentru a pune în evidență diverse suprafețe. Liniile pot accentua un anumit contrast, anumite forme sau idei.
Paul Klee
Forma este o grupare de linii care dau naștere unei suprafețe, cu scopul de a evidenția un concept și este folosită pentru a defini legături între diverse idei. Indiferent de felul acesteia (geometrică, organică, abstractă, pozitivă, negativă), o formă spune o poveste, accentuează o idee, organizează și susține informația.
Culoarea trebuie să se afle în echilibru. Atunci când elaborați un afiș, este foarte bine să vă familiarizaţi măcar cu noțiunile fundamentale legate de teoria culorilor și semnificația acestora. S-ar putea ca excesul de culoare sau anumite combinații să inducă privitorul în eroare sau să nu susțină mesajul comunicat de afiș, așa că nu este indicat să le folosiți după ureche sau după gust, ci ca un element cu o anumită funcție și semnificație pentru compoziția voastră.
Spațiul reprezintă distanța dintre elementele care compun un afiș, făcând legătura între ele și are rolul de a oferi echilibru compozițional. Prin intermediul spațiului, textul este mult mai lizibil, formele sunt scoase în evidență și mult mai bine focalizate. În același timp, spațiul, în combinație cu liniile, direcționează privitorul, oferă eleganță afișului și separă ideile atunci când este cazul.
Textul, adică procesul de elaborare a mesajului care însoțește un afiș înseamnă nu doar alegerea unei teme și a unei semnificații, dar și alegerea unui font, a mărimii acestuia, dispunerea și integrarea lui în compoziție. Un text trebuie să fie simplu, clar, actual, persuasiv și cât mai natural.
Textura se referă atât la suprafața propriu-zisă a unui afiș care poate fi simțită tactil de către oameni, cât și la modul de redare a acesteia prin intermediul fonturilor sau a efectelor și tehnicilor grafice folosite, care pun la încercare imaginația publicului. Așadar, textura unui afiș poate fi simțită sau doar văzută; în ambele cazuri, ea sugerează ideea de volum sau de profunzime.
Dimensiunea elementelor… Se întâmplă să interacționăm cu un afiș de la o distanță considerabilă, astfel că nu putem analiza la o primă vedere prea mult, dar sesizăm forme și blocuri de text de diverse mărimi. Așa cum este normal, formele și textele mari sunt mult mai vizibile decât cele mijlocii sau mici, însă nu exagerați cu maximizarea acestora doar de dragul de a ieși în evidență.
Principii în designul afișelor
Centrul de interes este acea zonă din afiș care atrage privirea înainte ca acesta să fie parcurs în detaliu. Nu este obligatoriu să îl întâlnim în centrul fizic al afișului; crearea unei zone de interes depinde mult de elementele din jurul acesteia, fie că vorbim de forme, linii, spații sau culori.
În același timp, un afiș poate avea mai multe centre de interes unite printr-o linie imaginară: un element simbolic semnificativ și un text atrăgător sunt exemple de centre de interes în cadrul aceluiași afiș, atât timp cât există o legătură între acestea, iar celelalte componente ale afișului oferă continuitate și echilibru. Un centru de interes poate fi sugerat prin linii, forme, umbre, contraste, nu neapărat prin expunerea concretă a acestuia.
Echilibrul sau simetria, adică proprietatea unui ansamblu spațial de a fi alcătuit din elemente reciproc corespondente și de a prezenta, pe această bază, anumite regularități; ochiul uman percepe cu ușurință aceste particularități, motiv pentru care designerii folosesc simetria pentru ușurarea experienței unui privitor cu o imagine.
Echilibrul se referă la greutatea vizuală a unei imagini; dacă ne referim strict la simetrie, aceasta nu se aplică unui singur obiect sau doar în cazul formelor regulare, uniforme. Totodată, echilibrul poate fi atins prin intermediul culorilor și al semnificațiilor acestora, al utilizării spațiului, mărimilor, contrastelor, formelor, liniilor etc.
Contrastul presupune alăturarea a două elemente antitetice: fie că vorbim despre linii, forme, umbre, culori, spații, texturi și combinațiile dintre ele, folosirea contrastului are scopul de a scoate în evidență o anumită idee. Orice element care intră în alcătuirea unui afiș poate fi manipulat în vederea obținerii contrastului.
Ceea ce atrage la acest principiu este ușurința cu care orice element se poate opune altui element și impactul pe care această relație îl are: culori calde – culori reci, culori complementare, mărimi mari – mărimi mici, forme organice – forme geometrice, texturi fine – texturi aspre, linii lungi – linii scurte, umbre – lumini etc.
Dinamismul se află în strânsă legătură cu modul în care este „citit” un afiș și cu complexitatea acestuia; se referă la modul în care sunt combinate elementele unei lucrări, cu scopul de a ghida privitorul înspre ideea principală. Majoritatea designerilor apelează la linii pentru a crea dinamism în cadrul unui afiș, însă oricare alt element grafic poate fi folosit în acest scop.
Alinierea ajută la crearea unei conexiuni vizuale între părţile componente ale unui afiş, iar modul în care acestea sunt așezate, indiferent de spațiile dintre ele, oferă privitorului o parcurgere logică a afișului. Elementele unui afiș nu trebuie să pară că au fost aruncate pur și simplu pe o bucată de hârtie. Când vorbim despre aliniere, ne gândim adesea la un bloc de text așezat în pagină în diverse moduri. Însă trebuie să ținem cont și de cultura din care face parte publicul: în unele culturi, citirea se face de la stânga la dreapta, în altele, de la dreapta la stânga. Unele teorii spun că paragrafele lungi trebuie aliniate la stânga, însă nu există o regulă absolută. Aveți mereu în vedere contextul în care privitorul va avea contact cu afișul și modul de „lectură” a acestuia.
Unitatea trebuie să caracterizeze elementele care alcătuiesc un afiș. Ele trebuie să se afle într-o permanentă condiționare reciprocă, să vină unul în continuarea sau în completarea celorlalte în mod natural și să formeze astfel un tot unitar.
Când vorbim despre afișe, vorbim despre comunicarea unor mesaje în mod vizual, ceea ce înseamnă că mesajul va fi transmis prin culori, forme, spații, texturi, lumini, umbre, texte etc. Modul în care aceste variabile se împletesc reprezintă un prim pas în atingerea scopului unui afiș. Este important să aveți în vedere că aceste elemente de compoziție au un tip de dinamism, când sunt izolate, și un alt tip, când sunt grupate.
Sursa: http://ctrl-d.ro/